Ce înseamnă FOCUS?
Vrem să vă prezentăm proiectul FOCUS – Forward-Looking Social Europe Skills, co-finanțat prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene în cadrul acțiunii Forward-Looking Cooperation Projects in the Education and Training.
De ce #FOCUS?
Sectorul social este unul dintre cele mai importante sectoare la nivel european, puternic influențat însă de schimbări precum prezenta criză sanitară, tendințele demografice, criza economică, migrația populațiilor și a lucrătorilor.
Prin proiectul #FOCUS ne propunem să implicăm diferiți actori din domeniul social în identificarea competențelor necesare profesioniștilor care lucrează în acest domeniu pentru a face față provocărilor viitoare (în perspectiva anului 2030). Mai mult, în urma implementării cu succes a acestui proiect, va crește numărul de organizații publice și private din domeniul social care sunt capabile să dezvolte parcursuri de învățare la locul de muncă pentru profesioniștii din serviciile sociale.
Cine?
Proiectul este implementat la nivel european de 5 parteneri:
– Organizația Umanitară CONCORDIA (România) – aplicant principal;
– Colegiul Național al Asistenților Sociali (România);
– Universitatea de Științe Aplicate din Vorarlberg (Austria);
– SOSU Østjylland (Denmark);
– Istituto Formazione Operatori Aziendali – I.F.O.A. (Italia).
Unde?
Activitățile proiectului se desfășoară în 4 țări: Austria, Danemarca, Italia și România.
Când?
Proiectul a început la 1 ianuarie 2020 și se va încheia la 31 decembrie 2021.
Ce?
Pe durata proiectului vor fi realizate:
• consultări la nivel național cu angajații, angajatorii și factorii de decizie din Austria, Danemarca, Italia și România pentru a putea defini abilitățile și competențele profesioniștilor din domeniul social în perspectiva 2030. Aceste consultări participative se bazează pe metodologia și instrumentele de foresight (a se vedea mai jos articolul Dianei Stafie, Future Station);
• Conferința Viitorului (Future Conference), care va avea două zile în București, România. Aproximativ 60 de participanți din 4 țări vor co-crea, folosind metode de foresight, Portofoliul competențelor viitoare – Profesioniști sociali europeni în 2030, un instrument care va fi utilizat pentru formarea continuă a angajaților din domeniul social;
• consultare prin metoda Delphi a specialiștilor din cele 4 țări în vederea dezvoltării unei politici privind formarea la locul de muncă;
• programe pilot de formare pentru responsabili ai departamentelor de resurse umane din organizații publice și private din domeniul social (20 de persoane la nivelul fiecărei țări);
• webinar pentru asistenții sociali despre importanța digitalizării (în România);
• conferințe regionale și naționale dedicate profesioniștilor din domeniul social și altor stakeholderi.
Pentru informații adiționale: bianca.buzetto@concordia.org.ro