
CONCORDIA Social Projects este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în 1991 și care este prezentă în Austria, Bulgaria, Germania, Kosovo, Republica Moldova și România. Activitățile directe sunt adresate copiilor, tinerilor și familiilor acestora, dar și persoanelor în vârstă cu scopul de a-i însoți spre o viață independentă și plină de sens. Activitatea de strângere de fonduri la nivel internațional se desfășoară cu precădere în Austria (Viena) și Germania (Stuttgart).
În România, CONCORDIA este o organizație neguvernamentală, non-profit și independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață mai independentă și mai responsabilă. La început, organizația a oferit servicii de plasament și adăpost pentru copiii străzii, ulterior dezvoltând proiecte de viață independentă, educație vocațională și consiliere profesională, proiecte de inserție profesională, centre de zi și întreprinderi de economie socială. Peste 2.000 de persoane beneficiază anual de intervenția și sprijinul Organizației Umanitare CONCORDIA.


În Edu-Campus se desfășoară două proiecte principale: Școala de Meserii CONCORDIA – un loc în care de 10 ani tinerii sunt primiți cu brațele deschise, sunt îndrumați cu înțelegere și empatie spre a deveni independenți și responsabili și Școala Primară CONCORDIA, prima școală privată din România care își va deschide porțile atât copiilor din familii nevoiașe, cât și celorlalți copii din comunitatea locală.
Brutăria CONCORDIA a fost deschisă în 2011. Este o întreprindere socială care vinde produse de panificație și patiserie, pentru ca tinerii aflați în dificultate și care nu pot fi încă integrați pe piața forței de muncă, să își poată definitiva formarea la locul de muncă ca brutar, o continuare a cursurilor din cadrul Școlii de Meserii CONCORDIA. În ultimul an, 15 tineri au fost angajați, iar alți 8 au făcut practica aici.


Hostelul Bread&Breakfast este o întreprindere socială dezvoltată de organizația noastră. Hostelul poate găzdui 11 persoane în 6 camere, oferind o cazare accesibilă. Situat în centrul vechi al Bucureștiului, pe strada Petru Cercel și aproape de Parcul Carol și Dealul Mitropoliei, hostelul Bread & Breakfast este o locație emblematică pentru CONCORDIA, fiind primul sediu central al Organizației Umanitare CONCORDIA din România.
CONCORDIA Austria – LenZ: „Lern- und Familienzentrum” este un centru de zi pentru copii, tineri și mame care provin din comunități de migranți. Din 2016 CONCORDIA răspunde acestei nevoi descoperite în Viena. Copiii primesc sprijin școlar, tinerii sunt ajutați să trăiască o viață independentă, în timp ce familiile sunt susținute în raportul lor cu autoritățile. O echipă de 5 angajați și peste 40 de voluntari sunt implicați activ în activitățile derulate în centrul LenZ.


De 14 ani Asociația Obștească „CONCORDIA. Proiecte sociale” a încercat să ajungă acolo, unde nevoia este mai mare în Republica Moldova. Intervenim în situații dificile și tensionate, rapid și nebirocratic. În acești 14 ani am ajutat peste 11.000 de copii, vârstnici și familii nevoiașe din țară. Peste 240 de copii orfani și din familii social-vulnerabile au locuit în această perioadă în diferite forme de plasament ale organizației. Peste 400 de vârstnici au fost cazați în 10 Centrele Sociale CONCORDIA. Peste 3,5 milioane de prânzuri calde au fost acordate persoanelor nevoiașe de pe întreg teritoriu al țării.
CONCORDIA Bulgaria gestionează mai multe tipuri diferite de servicii sociale – zilnic (dintre care două sunt delegate de stat printr-un contract cu municipalitatea din Sofia), consultativ și rezident, de asemenea, muncă mobilă între comunitățile marginalizate și două întreprinderi sociale proprii. Primul proiect al fundației din Bulgaria a fost implementat în 2008 în cadrul Centrului Social și Tineretului „Sfântul Constantin” – un complex de servicii sociale în sprijinul copiilor și tinerilor din grupuri de risc.

Educăm potențialul de a face bine.