Finanțator: Programul Active Citizens Fund România, parte a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021

Parteneri: CONCORDIA Academia prin Organizația Umanitară CONCORDIA (România), Yyouth (Norvegia)

Perioada: 10.08.2023 – 11.01.2024

Descriere:

Prin proiectul SocialNET ne-am propus să facilităm experiențele de învățare între profesioniștii din domeniul social din România și Norvegia, prin intermediul a două mobilități dedicate. Astfel, 16 profesioniști din România (lucrători în domeniul social, supervizori, mentori și formatori) au avut posibilitatea deplasării în Norvegia unde au putut explora aspecte legate de serviciile sociale oferite tinerilor vulnerabili și serviciile de suport oferite profesioniștilor care lucrează cu grupuri vulnerabile, au putut înțelege modul în care funcționează sistemul social din Norvegia, au explorat similarități și diferențe și au participat la vizite de studiu la diverse instituții și organizații de profil.

La finalul proiectului, participanții la cele două mobilități au contribuit la realizarea unei broșuri care să reflecte experiența de învățare avută și metodele sau bunele practici colectate, și au explorat noi posibilități de colaborare bilaterală după încheierea finanțării.

DESCARCĂ AICI BROȘURA

Rezultate proiect:

Rezultatele obținute în cadrul proiectului s-au concentrat în principal pe învățare și partajarea experiențelor, colectarea celor mai bune practici și observarea organizării și furnizării serviciilor sociale în Norvegia.

  • 16 practicieni din România au participat la 2 mobilități de studiu la Oslo.

  • 6 practicieni norvegieni au participat (2 de la Youth, 4 de la alte organizații).

  • au fost efectuate vizite de studiu la organizații care oferă suport practicienilor care lucrează cu tinerii și alte grupuri vulnerabile (Kahoot, Toyen Unlimited, UngInfo).

  • au fost organizate întâlniri de urmărire cu participanții la mobilitate.

 
 

Proiectul s-a derulat de Organizația Umanitară CONCORDIA (România) în parteneriat cu Yyouth (Norvegia) și beneficiază de o finanțare în valoare de 29.270,00 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org . Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro .

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.