SUPERVIZOR în servicii sociale

Cui se adresează

Programul de formare se adresează profesioniștilor cu studii socio-umane eligibile care, în urma absolvirii cu succes a cursului, vor putea oferi servicii de supervizare individuală și de grup în servicii sociale.

Structură

Programul are un total de 375 ore (125 ore teorie și 250 ore practică / intervizare) și se derulează pe parcursul a aproximativ 12 luni. Cursurile pot fi organizate față în față sau în format blended (formare față în față alternată cu formare online sincron).

Certificare

Programul este autorizat de către Autoritatea Națională pentru Calificări, iar în urma finalizării cu succes a programului participanții primesc un certificat de absolvire pentru ocupația de ”supervizor în servicii sociale”, cod COR 263513. Asistenții sociali care participă la program au acces la 5 credite (cursul fiind autorizat și de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România).

După certificarea ca supervizori, participanții pot deveni membri ai Asociației Supervizorilor din România și pot solicita admiterea în Asociația Europeană a Supervizorilor.

Tematici abordate

  • Delimitarea conceptuală și definiția supervizării
  • Funcția supervizorului ca parte din procesul de dezvoltare profesională în context organizațional
  • Responsabilitatea supervizorului și a persoanelor supervizate
  • Avantajele și principiile supervizării
  • Tehnici & metode

Valoare adăugată

Ocupația de supervizor, căreia i s-a dat recunoaștere oficială abia în urmă cu 3 ani, este esențială în structura oricărei organizații furnizoare de servicii sociale, publice sau private, atât din perspectiva standardelor reglementate legal, cât și din cea a eticii profesionale. Supervizarea este un instrument cheie pus la dispoziția practicianului și/sau a echipei de profesioniști, care contribuie masiv la o dinamică sănătoasă a relațiilor cu beneficiarii și echipa și la eficiența intervențiilor sociale conduse de organizație.

Broșura de program

Odată înțeles rolul complex al supervizorului ca parte din procesul de dezvoltare profesională în context organizațional, responsabilitatea, avantajele și principiile acestui proces se vor dezvolta firesc pe parcursul întregii formări.

Descarcă

Înscrieri

Pentru detalii despre următoarea ediție a cursului Supervizor în servicii sociale sunați la nr. de telefon +40 722 394 448 - Bianca MĂTĂSARIU.

Testimoniale

Anonim
Participant curs „Supervizor în servicii sociale”

„Date fiind condițiile, am apreciat că metodele au fost adaptate pentru formarea online, permițând în același timp și practica. Mi-a plăcut în mod deosebit exercițiul de reflecție finală, unde ne-ați pus sa alegem o imagine online (versus cărțile imprimate folosite când eram în sală). Sunteți inovativi, apreciez și împrumut aceste bune practici de la voi. Mă bucur să fiu cursant CONCORDIA Academia. De fiecare dată învăț ceva nou de la voi! Chiar și dincolo de ceea ce v-ați propus să ne învățați.”

Anonim
Participant curs „Supervizor în servicii sociale”

„Mi-au plăcut foarte mult și am apreciat mai ales sesiunea de supervizare de grup și partea despre metodele creative - aplicația practică (sceneta online, "teatrul radiofonic") - foarte reușite. A contat mult partea de metode creative, unde ne-am simțit foarte bine și am râs foarte mult, ne-am detensionat și ne-am relaxat, învățând totodată. Am învățat de la voi atât despre supervizare, cât și despre cum să organizezi o formare eficientă.”

Mihaela Zanoschi
Asociația „Bună Ziua Copii din România”
Participant curs „Supervizor în servicii sociale”

„Cursul acesta și oamenii pe care i-am întâlnit mi-au deschis noi ferestre spre cunoaștere, înțelegere, interogare și noi oglinzi spre autocunoaștere. Întâlnești în curs toate „ingredientele” pentru reflecție, analiză, dileme etice, înțelegere așezată a lucrurilor „neașezate” din experiența ta profesională și a celorlalți, care au menirea să te ajute să crești personal și profesional. Te pregătește (intelectual, emoțional, atitudinal, axiologic) pentru momentul când vei sta față în față cu profesioniștii, echipele, organizațiile pentru care vei fi supervizor.”

Formatori

Cornelia Burtscher

Are 10 ani de experiență în servicii sociale, în dezvoltarea organizațională în echipa internațională CONCORDIA.

În prezent, Cornelia este supervizor și formator de Management Social și are 6 ani de experiență în formare și supervizare în servicii sociale. A terminat studiile de „Social and Health Management“ la HFH Hamburg și un MBA la IUBH Berlin.

Citește mai mult

Albert Cuffner

Are 18 ani de experienţă în domeniul social ca voluntar, educator, asistent social şi coordonator de proiect. În iunie 2005 şi-a terminat studiile la Facultatea de Asistenţă Socială din Bucureşti. Între 2008-2009 a fost membru al Comisiei de Protecţie a Copilului din Judeţul Prahova. În prezent lucrează ca supervizor în cadrul CONCORDIA, este Coordonator de Proiect pentru un proiect rezidenţial pentru tineri şi Coordonator Administrativ al Școlii Profesionale CONCORDIA și Coordonator Administrativ pe Edu Campus Concordia.

Citește mai mult

Bogdan Sebastian Cuc

Este psihanalist, membru titular al Societății Române de Psihanaliză (SRP), societate componentă a IPA (International Psychoanalytic Association).

Este membru al Comitetului Științific al SRP, președinte al Comisiei de Etică a SRP. Are o experienţă de peste 20 de ani în psihanaliză cu copii, adolescenți şi adulţi. Este trainer, supervizor şi consultant pentru dezvoltarea organizaţiilor. Bogdan este preşedintele Asociaţiei Supervizorilor din România, vice-preşedinte al Fundaţiei Internaţionale pentru Copil și Familie “Dr. Alexandra Zugrăvescu", precum şi vice-preşedinte al EURODIR, rețea europeană de instituții de formare pentru domeniul Medico-social.

Are un doctorat în psihopatologie şi psihanaliză la Universitatea Paris 13, Sorbonne Paris Cite.

Citește mai mult

Claudia Cojocaru

Psiholog și psihoterapeut cu o experiență de peste 10 ani în domeniul social, în lucrul cu copii, adolescenți și familiile acestora. În prezent, oferă servicii de suport și consultanță pentru echipele multidisciplinare din care fac parte, supervizare individuală și de echipă pentru celelalte echipe ale organizației. De asemenea, în domeniul supervizării dezvoltă, împreună cu echipa, servicii de formare și supervizare externă. Prin experiența de lucru directă cu beneficiarii, caută să integreze nevoile și caracteristicile acestora în strategiile pe care organizația le-a dezvoltat de-a lungul timpului.

Citește mai mult

Mariana Boghi

Este psiholog și psihoterapeut care a activat pe parcursul ultimilor ani în câteva organizații din domeniul social. Timp de 4 ani, a fost responsabilă de dezvoltarea și implementarea programului de instruire continuă pentru asistenți parentali, părinți educatori și a personalului care activează în centrele de plasament pentru copii în situație de risc. În prezent activează ca psihoterapeut cu practică privată și oferă supervizare individuală și de echipă pentru proiectele Concordia.

Citește mai mult

Mirela Carmen Lavric

Are peste 20 de ani de experienţă în domeniul social în România şi ţările Europei de sud-est. A colaborat atât cu instituţii publice cât şi cu organizaţii naţionale şi internaţionale, fiind consultant printre altele pentru UNICEF, USAID şi Banca Mondială, dar şi coordonator, auditor, evaluator şi trainer în programele operaţionale în România înainte şi după aderarea la Uniunea Europeană. A absolvit un program de master în Supervizarea Serviciilor Sociale și de Sănătate Mintală, studii post-universitare în Administrație Publică, formări în domeniul Dezvoltării Organizaționale, Leadership și Guvernanță, Management, Strângere de Fonduri, Managementul Schimbării, Managementul situațiilor de risc. Este formator acreditat ANC și a susținut multiple sesiuni de formare a adulților. Este vice-preşedintele Asociaţiei Supervizorilor din România şi a participat la dezvoltarea cadrului legal pentru servicii sociale din România.

Citește mai mult

Întrebări frecvente

Cursul Supervizor în servicii sociale este autorizat ANC, iar participanții care finalizează cu succes examenul de certificare beneficiază de diplome recunoscute la nivel național și european pentru ocupația Supervizor în servicii sociale, cod COR 263513.

Asistenții sociali care finalizează cu succes acest program de formare pot beneficia de 5 credite acordate de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România.

În urma certificării ca supervizori, participanții pot deveni membrii ai Asociației Naționale a Supervizorilor din România.

Vă rugăm să verificați la înscriere criteriile de admitere la examen.

Criteriile de eligibilitate diferă de la program la program în funcție de acreditarea pe care o are programul de formare (de exemplu: acreditat ANC). La criteriile de participare la curs se mai adaugă cele de certificare. Vă invităm să verificați criteriile de eligibilitate la fiecare curs în parte.

În intervalul anunțat pentru înscrieri vă rugăm să ne trimiteți CV-ul actualizat și o scrisoare de intenție la academia@concordia.org.ro .

Din cauza măsurilor împotriva COVID-19 sunt posibile schimbări de ultimă oră în program (de exemplu: conversia cursurilor fizice într-o alternativă digitală). Participanții la cursurile respective vor fi informați în timp util cu privire la orice modificări și măsuri de siguranță specifice.

Avem în vedere desfășurarea cursurilor în condiții cât se poate de sigure. Cu toate acestea, participarea are loc pe proprie răspundere. În numele responsabiității sociale, în cazul în care ați avut contact cu persoane cu o infecție confirmată sau suspectă cu SARS-CoV-2, vă rugăm să vă abțineți de la participare și, în consecință, să vă anunțați absența. Asigurați-vă că rămâneți acasă dacă prezentați simptome asemănătoare gripei (febră, tuse, dificultăți de respirație).

Pentru cursurile de lungă durată (peste 2 zile) puteți plăti în rate. Pentru modalitățile de plată, vă invităm să contactați persoana responsabilă de curs (anunțată la lansarea programului de formare) sau să ne trimiteți un mail la academia@concordia.org.ro

Vezi toate întrebările

Resurse