Prima consultare din România cu profesioniști din domeniul social despre competențele viitorului din cadrul proiectului FOCUS – Forward Looking Social Europe Skills a avut loc miercuri, 16 septembrie 2020.
Ne-am bucurat de participarea a 20 profesioniști care sub îndrumarea unei echipe imbatabile formată din Diana Stafie – expert #foresight FutureStation și Adriana Popescu – expert în inovare și management social au descoperit împreună tendințele ce vor influența domeniul social în perspectiva anului 2030.
Împreună am căutat răspunsuri la întrebarea zilei „Care este competența cheie a profesionistului în social în perspectiva anului 2030?”
Cele mai des menționate caracteristici ale viitorului profesionist au fost flexibilitatea, deschiderea la schimbare, reziliența, dorința de dezvoltare continuă, spiritul de inițiativă.
Urmează consultările din 22 septembrie, dedicate de această dată angajatorilor din sectorul social.
Pentru detalii și informații: bianca.buzetto@concordia.org.ro.
Proiectul FOCUS este co-finanțat prin programul Erasmus+ și își propune să realizeze un catalog al competențelor viitoare ale profesioniștilor în social și să contribuie la dezvoltarea unei politici de formare la locul de muncă, respectiv a unui program de formare pentru responsabilii de resurse umane din organizațile publice și private din domeniu.