Titlu proiect: Safer Care: Dezvoltarea unui program integrat de consolidare a capacității furnizorilor de servicii sociale pentru a proteja interesele copiilor

Durată: 01.01.2019 – 30.04.2021 (28 luni);

Buget (doar OUC/CA): 150.000 euro;

Scopul proiectului

Obiectivul general al proiectului este de a consolida capacitatea sistemului public și privat de îngrijire a copiilor din România, pentru a garanta protecția copilului și pentru a respecta interesul superior al copiilor în toate serviciile sale. În general, aceasta vizează creșterea calității serviciilor de îngrijire a copiilor și a muncii sociale în cadrul furnizorilor de servicii sociale publice și private prin introducerea unor măsuri de consolidare a capacității lor.

Prin serviciile de supervizare asigurate în cadrul proiectului, profesioniștii din domeniul sociali vor avea acces la sprijin și îndrumare pentru a face față nevoilor complexe ale beneficiarilor, în special în ceea ce privește situația neglijării și abuzului asupra copiilor.Prin intermediul unui „Program de formare profesională pentru practicienii din domeniul serviciilor sociale”, competența practică a profesioniștilor se va îmbunătăți, crescând astfel impactul și calitatea serviciilor pe termen lung.

În total, 10 organizații publice și private din patru regiuni ale României și 170 de profesioniști din cadrul acestora vor beneficia de activități de supervizare și formare.

Aplicant principal:

CONCORDIA Sozialprojekte Gemeinnützige Privatstiftung  (Concordia Social Projects) – Austria

Parteneri:

Organizația Umanitară CONCORDIA România

Rezultatele proiectului:

  • Creșterea gradului de conștientizare cu privire la posibilitățile de formare, importanța și relevanța serviciilor de supervizare și de formare pentru practicieni în domeniul serviciilor de îngrijire a copiilor;
  • 170 de profesioniști în servicii sociale vor beneficia de servicii de supervizare și formare;
  • 30 de profesioniști vor participa la „Programul de formare profesională pentru practicienii din domeniul serviciilor sociale”;
  • Creșterea capacității practicienilor care lucrează în sectorul îngrijirii copiilor de a gestiona transformarea către servicii alternative și comunitare.

Impactul așteptat

Cel puțin 1.000 de copii, tineri și adulți din grupurile vulnerabile vor beneficia de servicii îmbunătățite din partea profesioniștilor mai bine informați și care dețin competențe profesionale mai bune.