Vrei să devii manager de servicii sociale certificat?
Profită de ultima oportunitate oferită de CONCORDIA Academia în 2022!

Te invităm să te înscrii la ultimul curs Manager de servicii sociale pe care îl vom organiza în acest an. Cursul este autorizat ANC și se finalizează cu certificat de absolvire recunoscut la nivel național și european pentru această ocupație (cod COR 112039).

Structura programului
5 sesiuni de teorie în format blended și 240 de ore de practică la locul de muncă.
6-8 iunie – București – interval 9-17
4-6 iulie – online – interval 9-14.30
7-9 sept – online – interval 9-14.30
19-21 oct – online – interval 9-14.30
14-16 nov  – București – interval 9-17.
În medie va trebui să aloci circa 30 de ore/lună pe durata cursului pentru participare și pregătirea temelor dintre module/studiu individual (cu excepția lunii august 🙂 ).
Tematicile abordate și alte detalii le găsești aici.

Profil participanți – directori, manageri, coordonatori (cu echipe în subordine, inclusiv formate din voluntari) din organizații publice și private din domeniul social și socio-medical.
Cerințe obligatorii – min. 3 ani de experiență în social, studii universitare cu diplomă de licență.

Cost – 3.600 lei (program formare, inclusiv prânz, coffee break-uri, materiale, examen certificare) + 600 lei pachet opțional 4 sesiuni de coaching individual (reducere 25% inclusă în preț). Există posibilitatea de plată în maxim 4 tranșe, prima (25%) urmând a fi achitată înainte de începerea cursului.

Avem 22 de locuri disponibile, din care 5 cu bursă ce acoperă 70% din costurile programului și 7 cu bursă ce acoperă 50%. Participanții care provin din organizații situate în mediul rural sau la distanțe de peste 200 km de București au prioritate la bursele de 70% (costurile de transport și cazare vor fi acoperite de către participanți).

Procedura de înscriere și selecția pentru burse:
Te rugăm să completezi acest formular. În cazul în care întâmpini dificultăți, transmite răspunsurile și documentele la adresa bianca.buzetto@concordia.org.ro cu subiectul Înscriere curs Manager, având atașat:

  1. CV-ul actualizat în limba română, din care să reiasă îndeplinirea condițiilor de eligibilitate;
  2. Scan document identitate și diplomă licență.

Dacă dorești să aplici pentru una dintre burse, te rugăm să răspunzi la următoarele întrebări (acestea se regăsesc în formular):

  1. Care sunt primele 3 provocări în munca ta ca manager?
  2. Ce ai nevoie să afli din punct de vedere profesional?
  3. Care este schimbarea pe care dorești să o realizezi?
  4. De ce ești interesat/ă de cursul de manager de servicii sociale?

❗ Termen de înscriere: 15 mai 2022. Comunicarea rezultatelor selecției: 23 mai 2022.

❓ De ce să alegi acest curs:
– Conținutul este dezvoltat în parteneriat cu Academia de Management Social din Viena și alte instituții europene cu înalte standarde de calitate și îmbunătățit continuu.
– Programul oferă oportunități relevante de networking valoroase cu alți profesioniști din domeniul social.
– Peste 160 de profesioniști au fost deja formați ca manageri de servicii sociale în CONCORDIA Academia (foarte probabil cunoști deja cel puțin unul 😉 ).
– Conform studiului de impact realizat în 2021, circa 99% dintre respondenți au declarat că tematicile au corespuns nevoilor lor, iar 96% și-au îmbunătățit competențele în mare și foarte mare măsură.

Pentru detalii te invităm să o contactezi pe Bianca Buzetto – responsabil curs la bianca.buzetto@concordia.org.ro, 0723.210.873.