Curs Îngrijire Paliativă

Loading Events

Anunțăm debutul unor formări concentrate în 2 zile de învățare experiențială și aplicată adresate celor care oferă îngrijire paliativă (inclusiv afecțiuni non-oncologice), aparținători și/sau profesioniști din servicii sociale.

Formarea este susținută de HUBERT JOCHAM, lector universitar cu experiență impresionantă în domeniul sănătății și intervențiilor sociale asociate, specializat în îngrijiri paliative, membru activ al asociațiilor germane pentru medicină paliativă, hospice și terapie. Conținutul abordat de Prof. Jocham concentrează tematici cu focus pe îngrijire medicală, conținere emoțională și management al durerii. Traducerea în limba română va fi asigurată.

Calendar

Ediția 1, 19-20 octombrie 2023, dedicată persoanelor aparținătoare sau acelora care sunt în situația de a oferi îngrijire asimilată paliației

Ediția 2, 16-17 noiembrie 2023, dedicată profesioniștilor care lucrează în paliație (asistenți medicali, personal calificat care asigură îngrijirea sau asimilați)

Cursurile vor avea loc în prezență, în București, fiecare în câte 2 zile consecutive, în intervalul orar 09.00 – 17.00. Pentru participarea integrală la curs, oferim certificat de participare.

Early bird Ediția 1 (19-20 octombrie): 500 de lei, dacă te înscrii până pe 6 octombrie 2023
*pentru aparținători preț special 250 de lei

Early bird Ediția 2 (16-17 noiembrie): 890 lei, dacă te înscrii până pe 31 octombrie 2023

Tematici abordate în completarea tehnicilor practice:

În cadrul acestui program intensiv de formare veți parcurge câteva dimensiuni ale îngrijirii paliative prea puțin accesibile celor care lucrează în domeniu (profesioniști) sau aparținătorilor care oferă îngrijire la domiciliu:

  • Cum înțelegem și cum privim durerea? Strategii de gestionare a durerii (metode practice și suport emoțional)
  • Cum comunicăm cu persoana care are nevoie de îngrijire paliativă? Comportamente și atitudini etice în fața suferinței finale.
  • Cultura grijii de sine (despre sine, despre singurătate și izolare socială, despre interdependența emoțională) – cum ne susținem pe noi înșine pentru a-i putea susține pe cei aflați la sfârșitul vieții lor?
  • Spiritualitatea întregului proces – înțelegere și reflecție asupra vieții de după moarte, importanța și necesitatea doliului. Ce rămâne după?
  • Comunități de suport (interdisciplinare)
  • Tehnici de îngrijire elementară a persoanei în suferință (kinestezică, orală, metode alternative de îngrijire și terapie)

Pentru detalii și alte întrebări, vă stăm la dispoziție: info@concordia-academia.ro, +40 737 010 034.

Go to Top