Education Includes Opportunities este un proiect ambițios care și-a propus să adreseze nevoia de incluziune prin crearea unor echipe multidisciplinare la nivel de școală. Scopul acestor echipe este acela de a pilota intervenții socio-educaționale menite să sprijine copiii vulnerabili. Acolo unde este posibil, sprijinul se poate duce și la nivelul familiei sau chiar al comunității.

Discriminarea, segregarea, sărăcia, inechitatea, dizabilitățile, vulnerabilitatea  – toate acestea și multe altele sunt noțiuni des întâlnite în activitatea socială. Tot atât de des întâlnite sunt și în educație.

Prin acest proiect ne propunem să privim incluziunea folosind lentile mari, care nu se vor focusa doar într-o singură direcție, deoarece nu trăim într-o societate șablon, nu suntem toți la fel și realitatea este diferită pornind de la nivel individual și până la nivel de comunitate. Vrem să creăm o metodologie de lucru socio-educațională, care să aducă la un loc oameni valoroși ce pot crea schimbare lucrând împreună.

Acest fapt a fost validat și de varietatea componenței echipelor multidisciplinare create. A fost gândită o structură standard (un învățător, un profesor, un asistent social, un psiholog/specialist din domeniul social), dar realitatea ne-a învățat să lucrăm cu ce avem, să fim flexibili în gândire și să ne adaptăm continuu la contextul în care trăim.

În acest moment ne aflăm în perioada de pilotare, perioadă în care echipele vor pune în aplicare ce au studiat pe parcursul celor 5 module de formare. Până în aprilie 2022 fiecare echipă va conduce cel puțin 1-2 intervenții. Este o perioadă de învățare și descoperire a ceea ce funcționează, a ceea ce provoacă sau eșuează. Toate aceste rezultate vor fi adunate într-un ghid de bună practică, care pe lângă metodologia de pilotare va prezenta și studii de caz reale, documentate de fiecare echipă.

Îi admirăm pe cei 30 de profesioniști care au ales să rămână alături de noi în proiect și să facă tot ce pot ei mai bine: să sprijine copiii vulnerabili, să aducă schimbare în jurul lor și să fie un exemplu pentru cei care își vor dori să replice acest model.

Cum văd participanții proiectul și modul în care îi impactează:

Lucrez în asistență socială din anul 2003. Sunt absolventă de administrație publică, dar am învățat pe parcurs și am încercat mereu să aflu lucruri noi. Acest proiect mi-a dat șansa să întâlnesc specialiști, oameni din sistem și formatori dedicați. Am descoperit metode noi de lucru și am învățat într-un mod interactiv și degajat. Experiența cursurilor, în special, și a proiectului, în general, este pentru mine, o experiență deosebită, care m-a ajutat să descopăr lucruri noi despre mine, m-a ajutat să evoluez și sunt convinsă că toate astea, mă vor ajuta mult în relația cu beneficiarii și cu echipa de la asistență socială.

Echipa multidisciplinară formată în cadrul proiectului este, cred eu, soluția pentru a ajunge mai aproape de copii și familiile lor și pentru a avea rezultate bune în ceea ce privește școala și experiența de învățare.

Colaborarea între oamenii din instituții a existat și înainte, dar cred că acum am descoperit împreună metodele de lucru și asta nu poate fi decât un plus în activitatea noastră.” (Daniela Toader, DAS Mizil)

„…pentru mine, faptul că am avut oportunitatea de a parcurge cursul CONCORDIA Academia ca parte a echipei multidisciplinare din Școala Gimnaziala „Prof. Ion Vișoiu” Chitila reprezintă o  oportunitate atât pentru dezvoltarea mea profesională, cât și pentru cea personală. Parcurgerea modulelor cursului a presupus întâlniri în care am cunoscut mai bine colegii alături de care lucrez și acest lucru a facilitat o mai bună comunicare, iar prezentarea unor metode specifice a clarificat modul în care se poate interveni în sprijinul elevilor din medii vulnerabile. Foarte valoros este grupul de suport de la CONCORDIA care, prin intervenția și coordonarea unui mentor, ne oferă chiar exemplul echipei pe care dorim și noi să o creăm în cadrul unității noastre de învățământ.” (Alexandra Dragomir, logoped)

„Pentru mine cursul de formare EIO a fost o experiență din care am conștientizat importanța și rolul echipei multidisciplinare, mai mult ca înainte. În urma fiecărui modul de formare m-am simțit inspirată, motivată să pun în practică instrumentele de lucru primite, să aplic modele de lucru în echipă. Participarea la curs împreună cu colegii mei a condus la cunoașterea mult mai bună a membrilor echipei, înțelegerea mult mai clară a rolurilor și a responsabilităților fiecărui membru, la creșterea gradului de încredere și de colaborare.

Educația incluzivă consider că este un proces de schimbare de mentalități, un proces care necesită timp, răbdare, perseverență, dedicare, implicare, asumare, dragoste. Cred că aceasta are potențialul de a face oamenii mai fericiți, de a avea o societate mai bună din mai multe puncte de vedere: educațional, economic, social, chiar o societate mai sănătoasă.

Consider că doar prin colaborarea echipei multidisciplinare, cu intenția de a ajuta elevii aflați în diferite situații de dificultate, poate fi obținut un nivel ridicat de eficiență.” (Mihaela Vasiliu, Prof. de sprijin, Școala Gimnazială „B.P. Hașdeu”, Iași)

Parcursul nu este ușor. Prima întâlnire de pilotare a mapat temerile profesioniștilor, dar și posibilitățile de reușită, a pornit o comunitate de învățare și practică, care își propune să dezvolte și să sprijine versiuni de echipe multidisciplinare funcționale.

Pe lângă întâlnirile de intervizare în care se împărtășesc reușite și provocări deopotrivă, echipele beneficiază și de sesiuni de coaching menite să sprijine lucrul la nivel de grup, să faciliteze procesele de lucru acolo unde este nevoie și să creeze un spațiu sigur de exprimare pentru fiecare membru al echipei.

Luna noiembrie a fost dedicată identificării cazului/cazurilor de intervenție, efectuării analizei inițiale a acestora, evaluării problemei fiecărui caz și definitivării planului de implementare a intervenției.

Rămâi alături de noi pentru a afla ce se întâmplă mai departe, pentru a cunoaște echipele multidisciplinare implicate și cazurile lucrate de acestea.

Articol scris de Bianca Mătăsariu, Product Manager în CONCORDIA Academia